Incalzire cu agent in pardoseala

Incalzirea prin pardoseala cu agent termic reprezinta o solutie excelenta de a va incalzi locuinta. Odata cu implementarea acestui sistem caldura va fi transmisa uniform prin tuburile care au fost montate in sapa de beton a pardoselii, propagandu-se, ulterior, in toata locuinta. Principalul avantaj al acestui sistem de incalzire il constituie faptul ca se obtine eficienta maxima in incalzirea camerei. Confortul va fi resimtit la maxim prin pardoseala calda, aceasta propagand caldura pe o suprafata mult mai intinsa.

Încălzirea în pardoseală, o alegere ce merită luată în considerare 

Încălzirea în pardoseală reprezinta una dintre solutiile ingenioase, foarte eficiente și inovatoare, pentru a obtine un mediu confortabil din punct de vedere termic pentru locuinte sau birouri. Acest sistem de incalzire este o alegere tot mai intalnita in locuintele romanilor datorita avantajelor pe care le aduce, printre care cel mai important este ca incalzeste rapid si uniform.

Astfel, adoptarea unui sistem de încălzire cu performanțe crescute ajută la crearea unui mediu înconjurător mai curat și mai sănătos pentru toată lumea. Sistemul radiant de incalzire pe baza de agent termic prin pardoseala reprezinta modul cel mai eficient din punct de vedere energetic de a distribui caldura in interiorul cladirilor. Temperaturile scazute ale agentului termic folosit permit obtinerea unei eficiente optime ale surselor de caldura. Nu mai punem la socoteala ca intreaga instalatie este invizibila, ceea ce va confera libertate in alegerea oricarui stil arhitectural.

Principalul avantaj al acestui sistem de incalzire il constituie faptul evident – caldura se distribuie uniform in toata locuinta obtinandu-se eficienta maxima in incalzire. Nu exista motive pentru a alege o alta solutie de incalzire sau racire. O investitie initiala usor mai ridicata decat in cazul sistemelor de incalzire conventionale, va fi recuperata insa de mai multe ori in timpul ciclului de viata al cladirii, prin faptul ca se obtine un consum de energie redus.

Ce este si cum functioneaza sistemul de incalzire in pardoseala 

Sistemele de încălzire în pardoseală constau intr-o retea de conducte cu apa calda sau un covor de rezistente electrice montate pe sapa, sub pardoseala. Un astfel de sistem se poate instala atat la parter, cat si la demisol sau etaj, in case noi sau renovate.

Avantajele sistemelor de încălzire în pardoseală sunt: marirea spatiului prin disparitia caloriferelor, caldura uniforma, economie de combustibil (caldura venind de jos, temperatura ambientala tinta poate fi mai scazuta), protectia contra alergenilor si acarienilor prin reducerea riscului de aparitie a mucegaiului, posibilitatea de a fi instalata sub parchet, gresie, piatra (recomandata), un design mai placut.

Incalzirea in pardoseala cu agent termic 

Incalzirea prin pardoseala cu agent termic reprezinta o solutie excelenta de a va incalzi locuinta. Odata cu implementarea acestui sistem caldura va fi transmisa uniform prin tuburile care au fost montate in sapa de beton a pardoselii, propagandu-se, ulterior, in toata locuinta. Principalul avantaj al acestui sistem de incalzire il constituie faptul ca se obtine eficienta maxima in incalzirea camerei. Confortul va fi resimtit la maxim prin pardoseala calda, aceasta propagand caldura pe o suprafata mult mai intinsa.

Sistemele de incalzire prin pardoseala care utilizeaza apa drept au avantajul de a fi mai economice din punct de vedere al energiei utilizate fata de un sistem clasic. Agentul termic este incalzit la o temperatura mai scazuta, undeva spre 50°C, decat pentru sistemele clasice de incalzire care incalzesc apa pana la 60°C sau chiar mai mult. Astfel se poate ajunge ca incalzirea prin pardoseala cu agent termic sa poata fi deservita si de boilere, pompe de caldura si, partial, chiar de sisteme solare.

Unde poate fi montat un sistem de incalzire in pardoseala

Sistemul de încălzire prin pardoseală este adaptabil oricărui spațiu. Încălzirea prin pardoseală poate fi montată sub diferite tipuri de materiale precum gresia, parchetul, piatra, marmura sau betonul, fără să le altereze în timp. Un sistem electric de încălzire în pardoseală poate să funcționeze până la 50-60 de ani fără a necesita vreo mentenanță iar în cazul în care există defecțiuni, service-ul este realizat ușor, la nivel local.

Intretinerea si garantia sistemului de incalzire in pardoseala

Acest tip de sistem de incalzire este unul extrem de rezistent. Odata ce a fost montat, in cele mai bune conditii, el poate lucra la capacitate maxima timp de zeci de ani. In cazul in care se observa totusi mici probleme de functionare, acestea se pot rezolva extrem de rapid. Nu trebuie sa va ganditi ca miturile despre incalzirea in pardoseala sunt adevarate. Nu veti fi nevoiti sa scoateti podeaua, pentru ca, pe langa ca acest tip de sistem se defecteaza foarte greu, dauna se poate localiza cu mare precizie. In acel moment se va opta pentru reparatia sau inlocuirea unei singure piese, urmand ca sistemul sa fie repus imediat in functiune. Iata de ce sistemele de incalzire in pardosela au o garantie extinsa, majoritatea de zece ani, ele nenecesitand intretinere.